
Astazi am avut un mare soc. Din intamplare, cautand informatii despre orasul Bistrita, am intrat pe un blog al unei persoane din zona Transilvaniei, nu dau nume nu dau blog. Pe blog erau trecute informatii despre diverse orase din tara prin care trecuse autorul blogului si in lista respectiva era trecut si orasul Craiova, descris ca oras mic de provincie si nou, de prin anii ´70- ´80. Nu-mi venea sa cred. Autorul blogului se pare ca a trecut prin Craiova si asta este impresia cu care a ramas, in afara de cea groaznica despre oameni si citez "(olteni!)"... M-am cam ofticat aici ca sunt olteanca (din Drobeta, atestat doar de vreo 2000 de ani), normal ca nu mi-a picat bine. Si da, craiovenii au ceva dat dracu´in ei, si da, cred ca toti oltenii avem chestia asta in noi (o fi din cauza ca pe unde umblam mereu ni se atrage atentia ca suntem olteni, ca suntem asa si pe dincolo, ca avem gura mare, ca suntem nesimtiti, eu fiind femeie mai sunt si altele, etc etc si moldovenii patesc la fel ca noi din cate am vazut deci e clar cine ne pune coarnele si cine ne baga batul printre gard, da?). Dar tot ma deranjeaza cand cineva care e in trecere prin Oltenia opreste 10 minute in Craiova sa-i ia un suc de la alimentara si apoi isi permite sa faca asemenea clasificari. Nici mie nu mi-a placut in Sibiu sau Oradea dar nu ma apuc sa dau vina pe jumate de tara ca m-au calcat pe bombeu niste sibieni sau oradeni ca nu-i frumos nu?
Oricum, sa revenim, ca m-am inflamat rau de tot deja. Asa de tare m-am enervat pentru ca din cate stiu eu, si am stat ceva ani in Craiova, nu este nici un oras mic de provincie (auzi tu, provincie) si nici de prin anii ´70, mama lor de ani ´70. Asa ca am intrat pe wikipedia, ca sa verific informatia (spre deosebire de autorul blogului care m-a starnit) si am gasit o gramada de chestii. Uimitoare. De fapt Craiova e mai veche decat Bucurestiul,capitala natiunii, este atestata ca asezare a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, încă din perioada 400-350 î.C. (atestată documentar pentru prima oară pe Tabula Peutingeriana, o hartă probabil din anul 225 d.C.) uau, nu? Castrul roman Pelendava a fost construit în vecinătatea mănăstirii Coşuna, a cărei construcţie a fost începută probabil în anii 1442-1443.
in continuare citez din Wikipedia
În afara denumirii antice, Pelendava şi a numelui actual(Craiova), localitatea a mai purtat începând cu secolele VII-VIII denumirea latină Ponsiona (pod peste Jiu) denumirea aflată pe o inscripţie găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului Pelendava datată din secolul al VII-lea, a primit o confirmare de extremă importanţă în ultimii ani, într-o harta alcatuită în preajma bătăliei de la Nicopole (1396), inclusă într-un manuscris ce se pastrează la Biblioteca Naţională de la Paris.Aceast document, relevat istoriografiei româneşti,prin bunavoinţa ministerului francez al cultelor, probează continuitatea aşezării Craiovei. (ce frumos graieste Wikipedia, nu?)
Secolele XIV-XVII
O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Haşdeu şi Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân.
După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraş, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă.
Apărută in ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituţie politică a ţării ca importanţă, după domnie.În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând oraşul ca un important centru politic si militar. Craiova a fost în evul mediu şi un centru cu un important rol militar şi strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forţelor militare şi centru de declanşare a acţiunilor antiotomane.
Secolul al XVIII-lea
Acesta a reprezentat un secol zbuciumat pentru viaţa urbei. În 1735 în Craiova existau 836 de familii, numărând peste 4000 locuitori.
Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Ţării Româneşti, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor şi pacea de la Passarovitz (1718), boierimea a salutat dominaţia austriacă a Olteniei (1718 - 1739), dar în 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acţiunile de împotrivire faţă de administraţia habsburgică. Nemulţumirea populaţiei era provocată de caracterul militar al exploatării, precum şi de colectarea veniturilor provinciilor în visteria Curţii Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eşuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenenţă statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări şi în domeniul instituţional. Bănia craioveană nu mai constituia instituţia care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia ţării. În 1761 reşedinţa permanentă a banilor este mutată de domn la Bucureşti.
Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Ţării Româneşti. Bucureştiul era disputat între oştile ruseşti şi cele turcesti; iar capitala Ţării Româneşti este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfăşurarea ostilităţilor.
Secolul al XIX-lea
În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică şi urbanist-edilitară; un număr tot mai însemnat de locuitori se ocupă cu meşteşugurile, comerţul şi serviciile publice. Craiova ajunge un nod comercial, administrativ şi cultural de prim rang.
Redresarea oraşului după dezastrele de la începutul secolului a venit în deceniul al patrulea, când după pacea de la Adrianopol (1829 şi după războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829) au apărut posibilităţi pentru mai mulţi ani de linişte în ţările române.
În timpul revoluţiei de la 1821 Craiova devine bază militară pentru pandurii conduşi de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moşia boierului craiovean Glogoveanu.
În timpul ocupaţiei ţariste (1828 - 1834), Craiova cunoaşte creşteri economice importante. Existau în 1832 un număr de 595 de prăvălii, din care "197 de lemn şi 398 de zid". Oraşul se menţine ca centru comercial al Olteniei; exportă în Austria şi Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu şi cervis. În 1846 la Craiova s-a înfiinţat prima societate românească pe acţiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.
În jurul anului 1848 populaţia Craiovei număra circa 20.000 de locuitori.
Intelectualitatea Craiovei s-a situat ferm în primele rânduri ale înnoirilor, atât în viaţa urbei, cât şi a ţării. Un rol deosebit de important în pregatirea şi desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 avea să-l aiba corpul profesoral de la Şcoala Centrală din Craiova, în frunte cu Ioan Maiorescu.
Dintre revoluţionarii care aveau sa deţină un rol marcant în desfăşurarea evenimentelor revoluţionare la Craiova se impun Gheorghe Magheru şi Costache Romanescu care au intrat după 1845 în rândurile societăţii secrete cu caracter politic "Frăţia".
În primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, în rândul căruia se remarcau foştii luptători de la 1848: Petrache Cernătescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chitu, ş. a.
La 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Ţării Româneşti a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor. A doua zi, seara, peste 5-6000 de oameni din toate clasele societăţii se adunasera la flacăra torţelor şi ovaţionau. Participând la această istorică manifestaţie, pictorul Theodor Aman avea s-o imortalizeze în celebrul său tablou.
În preajma Unirii, Craiova număra circa 25 000 de locuitori, situându-se din acest punct de vedere imediat după capitala Ţării Româneşti, Bucureştiul.
Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în Războiul de independenţă (1877 -1878), când trupele româneşti au fost concentrate la Dunăre, au participat şi unităţi din Craiova.
Craiova se afla în centrul unei zone direct afectate de războiul antiotoman. Era, prin poziţia sa, un centru important, unde se luaseră măsurile necesare sprijinirii desfăşurării viitoarelor operaţii militare, Craiova fiind atunci ca şi astazi sediul Armatei I române.
Secolul XX
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Craiova - cu cei peste 40.000 de locuitori - era un oraş ce avea mici fabrici şi ateliere de produse chimice, maşini agricole, arte grafice, tăbăcarii, textile, materiale de construcţii etc.
Populaţia creşte, astfel încât în 1910 s-au înregistrat 51.404 locuitori. Era al doilea oraş al Munteniei după Bucureşti.
În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de "Pacea de la Craiova".
Izbucnirea primului război mondial (1914-1918) a fost receptată în mod diferit de populaţia Craiovei. Marea majoritate condamna deschis războiul, ca aducător de mizerie. După doi ani de neutralitate, România intră în război (1916) de partea Antantei în speranţa împlinirii idealurilor de unitate naţională.
În anii neutralităţii (1914-1916), Craiova a devenit un puternic centru militar, aici fiind cartierul general al "Armatei I". În august 1916, în momentul intrării în război, Armata I avea un efectiv de 134.400 de oameni.
end of quote
Si sunt mult mai multe informatiile dar nu este nici locul si nici timpul pentru mai mult. Un lucru bun a iesit insa din socul acesta, am aflat si eu mai multe despre Craiova si o sa ma mai documentez. Acum m-am suparat pe craioveni ca locuiesc in asa un oras deosebit si nu stiu sa-l aprecieze, dar asta e un lucru valabil pentru toata tara nu, asa ca, mucles imi zic. Eu am amintiri foarte placute din Craiova de pe vremea studentiei, cele mai tari chefuri le-am tras acolo (da, oltenii stiu sa petreaca de le merg fulgii), am legat prietenii frumoase acolo, si am vazut niste cladiri vechi atat de frumoase de-ti statea inima in loc (daca aveti sansa vreodata intrati in sediul BCR de langa prefectura, eu am ramas muta cand am ridicat privirile spre tavan in holul principal). Sper sa mai ajung pe acolo candva si sper ca orasul sa infloreasca din nou si sa ajunga sa fie ce a fost candva.
PS am rugat pe cineva sa imi imprumute niste poze, sper sa primesc acordul.







